Părintele Cleopa – Rostește cât mai des, în Postul Paștelui, Rugăciunea Inimii – Îți va merge bine pe toate planurile

Orice credincios care ține Postul Paștelui trebuie să facă acest lucru cât mai discret posibil, ne învață sfântul părinte. Rugăciunea nu trebuie să fie doar o înșiruire de vorbe goale, ci spusă din tot sufletul, cu toată iubirea.

Rugăciunea inimii înseamnă ”întoarcerea minţii la inimă şi intrarea minţii în inimă în vremea rugăciunii”, aşa cum ne-a învăţat Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos, Care ne-a învăţat pe noi cum să ne rugăm cu mintea din cămara inimii noastre, când a zis: ”Tu însă când te rogi, intră în cămara ta şi închide uşa ta şi roagă-te Tatălui tău şi Tatăl tău care este întru ascuns îţi va răsplăti ţie”.

Rugăciunea inimii este cunoscută şi drept rugăciunea lui Iisus, rugăciunea curată, rugăciunea minţii cea din inimă sau rugăciunea cea de gând a inimii.

Iată mai jos și textul rugăciunii:

””Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul (păcătoasa)”

”De mare ajutor în perioada Postului Paștelui este această rugăciune” spunea sfântul părinte și ne sfătuia să o spunem cât mai des posibil și vom vedea ce lucruri minunate se vor întâmpla în viața noastră.

Ţine-ţi respiraţia cât te rogi

Cât rosteşti: ”Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul (păcătoasa)”, ţine-ţi puţin respiraţia. Astfel dobândeşti patru foloase:

primul folos: ”Se necăjeşte şi se strâmtorează puţin inima, nedobândindu-şi văzduhul ei cel firesc, iar mintea, cu acest belşug, mai lesne se adună şi se întoarce în inimă.”

al doilea folos: ”Se înmoaie inima, făcându-se mai simţitoare şi mai smerită”.

al treilea folos: ”Necăjindu-se şi pătimind dureri inima, varsă afară undiţa cea otrăvitoare a dezmierdării şi a păcatului care mai înainte a apucat a o înghiţi”.

al patrulea folos: ”Toate celelalte puteri ale sufletului se unesc şi se întorc către Dumnezeu”.

Loading...